Despre mine


         Sunt Gianina Tănase, locuiesc în Brașov din 2014, unde m-am mutat împreună cu familia mea (soțul și cei doi copii) din pasiune pentru alergare montană. Înainte de a alerga pe munte, am făcut nenumărate drumeții montane, ture de ciclism montan, de alpinism și de schi de tură... Am petrecut aproape toate sfârșiturile de săptămână pe munte sau la munte. 

        Pasionată fiind de natură și mișcare am căutat mereu informații legate de un stil de viață sănătos, ba mai mult am început treptat să mă reprofilez (lucrând în domeniu IT până la stabilirea în Brașov) urmând și absolvind cursurile de: instructor de schi, tehnician nutriționist,  tehnician maseur și instructor sportiv atletism. Toate aceste cursuri le-am făcut cu gândul de a fi cât mai informată, pentru a putea îndruma, susține și pregăti cât mai bine pe cei care mă aleg ca instructor.

        Experiența mea în alergare montană a început în anul 2009 când am descoperit alergarea montană, participând și câștigând singurele competiții montane din România de atunci: Marathon 7500, desfășurat în munții Bucegi pe echipe (unde am făcut echipă cu soțul meu) și Maraton Piatra Craiului (individual). Aceste două experiențe mi-au insuflat pasiunea pentru competițiile de alergare montană și am vrut să fac mai mult de atât, mi-am dorit să promovez acest sport, cunoscut de puțină lume atunci. Și cum puteam promova mai bine acest sport decât organizând un maraton montan în vestul țării, unde nu exista un astfel de eveniment? Așa am dat naștere evenimentului "Hercules Maraton", pe care l-am organizat în munții Cernei în perioada 2010-2014.  

        Din experiența mea în lucru cu copii menționez faptul mi-am îndrumat propii copiii în mersul pe munte, alergare montană și schi alpin, iarna sunt intructor de schi (din sezonul 2017-2018) la grupe de copii în Poiana Brașov, iar vara am organizat mai multe drumeții montane combinate cu activități specifice. Alergarea montană cu cei mici am început-o în primăvara anului 2023.

        În perioada 2009-2017 am participat la aproape toate concursurile de alergare montană din țară. Mai jos găseșit câteva dintre rezultatele care mă recomandă ca  având experiența practică necesară pentru a fi un bun instructor de alergare montană.

        Dacă consideri că sunt persoana potrivită pentru copilul tău, înscrie-l într-una din grupele mele: aici!

        Olympus Marathon Grecia: locul III feminin

        Marathon 7500: locul I mixt (echipă cu Alin Tănase)

        Maraton Piatra Craiului: locul I open feminin

        EcoMarathon: proba de maraton locul I open feminin 

        Semimaraton Intersport Brașov: locul I open feminin

        Cindrel în alergare: semimaraton locul I open feminin

        Iorgovanu Night Race: locul I open feminin

        Ultra Trail Fagaras: 3 zile/etape - locul I la mixt (echipă cu Alin Tănase)

        Azuga Trail Race: locul I open feminin

        Parângul Night Challenge: locul I open feminin

        Maraton Apuseni: locul I open feminin

        BușteniVertical Race: locul I open feminin

        Brașov Marathon: proba semimaraton locul I open feminin

        Oslea Night Ridge: locul I open feminin

        Ciucaș X3 semimaraton: locul I open feminin 

 

Articole online cu și despre mine:

Gerar: Fetele Compressport (Denisa Dragomir, Ingrid Mutter și Gianina Tănase), 2017 

Nutriționist sportiv, Șerban Damian: Interviu din 2016

Sporttim, Queen of Sorica, 2012

Aderărul.ro despre performanța internațională din Grecia, Olympus Marathon 

Think Outside the Box, Marian Chiriac: Interviu din 2010