Ne-am întâlnit la locul nostru binecunoscut, Poiana Jepilor (spatele școlii primare nr 4) și am pornit cu mult entuziasm la deal.
Deși sunt adepta copiiilor independenți, țin foarte mult ca cei mici să nu aibe rucsac în spate, dacă se poate. Așadar, am rugat părinții prezenți să pună în rucsacii lor apa, sandwich-ul, fructul și gustarea dulce a copiilor, iar pentru cei care au venit neînsoțiți, le-am pus la mine în rucsac. De ce fac asta oare, daca îmi doresc copii independenți? Am un singur motiv, foarte bine întemeiat: țin la dezvoltarea armoniosă și sănătoasă a copiiilor. Un rucsac în spate, tasează vertebrele coloanei mult prea crude ale celor mici. Nici mie nu îmi place să port rucsac în spate. În plus sunt adepta zicalei: "ce ție nu îți place, altuia nu face". Personal, încerc cât mai mult să îi scutesc pe cei mici de căratul rucsacului în spate.
Dacă nu v-am convins încă, vă rog să vă imaginați un copil de 6 ani alergând pe munte la vale cu un rucsăcel de 1kg (doar apa are 0.5l). Vedeți cum i se bălăngăne? Acum uitați-vă încă o dată la filmulețul de mai sus, unde copiii zburdă fericiți cu spatele aerisit, fără să transpire, fără rucsac care să îi joace stânga-dreapta.
Prima oprire am făcut-o pe vârful Kermen (777m), unde am vorbit un pic de antiaeriene, pentru că în cel de-al doilea război mondial aici era un astfel de punct.
Apoi am ținut poteca marcată ce duce la cabana Postăvaru. Copiii erau dornici de alergare și a trebuie să îi strunesc, deoarece ne aștepta un urcuș susținut și lung, și îmi doream să văd acolo energia lor. La un moment dat am făcut un mic joc, să le testez atenția. Vroiam să văd dacă funcționează efectul de turmă sau sunt și atenți la detalii. Mi-au dovedit că sunt și atenți (știau culoare și tipul marcajului pe care mergem).
Încălzirea a fost făcută și după 3km, ne-am oprit să ne energizăm cu ceva dulce înainte de urcușul susținut. Aici copiii cei mici m-au uimit! Au luat-o pe varianta cea mai abruptă, după cei mai mari, și precum Mowgli, au urcat rapid folosindu-se de bețe sau doar de brațe.
"La amvon" am făcut o pauză de picnic, ne-am bucurat de priveliștea minunată oferită de balconul natural și ne-am încărcat energiile la soare.
Când am terminat urcarea, bucuria a fost atât de mare, încât doar câțiva au mai urcat până pe vârful Răcădău, restul au preferat să ne aștepte bucurându-se de soare și de încă o gustare la intersecția.
Coborârea a fost deliciul turei, aici a fost liber la alergare.
Am ajuns la timp la civilizație, de unde am luat "autobuzul" spre Safari. Copiii au fost foarte entuziasmați, își doreau încă o tură. Cel mai probabil părinții vor fi nevoiți să îi mai ducă la Grădina Zoologică din Brașov pentru aventură Safari și nu numai.
A fost o primă excursie în care s-au legat noi prietenii, copiii "turuind" acasă 2 ore neîntrerupt (feedback primit de la părinți).
