Prin grupa mea de alergare montană vreau să ofer mult mai mult decât un stil de viață sănătos, vreau să închege prietenii durabile. Astfel, pe lângă bine cunoscuta excursie a lunii, am organizat și o seară de foc alături de părinți.
Copiii au fost mândrii să le arate părinților pe unde alergă ei, cât de bine cunosc potecile; s-au distrat împreună frigând cârnăciori în bețele pregătite de băieți, jucându-se și alergând prin pădure la lumina frontalelor.
Urmează excursia lunii august, apoi așteptăm cu nerăbdare toamna 🍂🌳🍁🍃
Sportul nu este doar o activitate recreativă, el aduce o mulțime de beneficii pentru dezvoltarea fizică, mentală și emoțională a copiilor. Dacă locuiești într-un oraș la poalele munților, cum este Brașovul, trebuie să profiți la maxim de această comoară verde, făcând mișcarea în natură. Mulți și-ar dori un astfel de cadru natural în orașul lor, dar nu toți sunt atât de norocoși precum brașovenii. Vă spun acestea din propria-mi experiență. Împreună cu familia, ne-am mutat în Brașov în toamna anului 2014, sătui de condus săptămânal 3-5 ore până la munte.
Alergarea montană este una din cele mai simple alegeri pe care o poți face pe timp de vară (defapt și primăvară și toamnă) în privința sportului în cadru natural. La început alergarea montană se combină cu mers, iar în timp distanțele și durata de alergare se mărește fără prea mare băgare de seamă.
Copiii adoră antrenamentele mele. Se vede pe ei, dar îmi mărturisesc și părinții. Nu există monotonie, deoarece avem o multitudine de poteci pe care le combinăm, astfel copiii niciodată nu știu exact pe unde alergăm, suntem mereu în explorare de potecuțe și locuri.
Ce ne mai oferă alergare montană?
Libertate în natură: Alergarea montană oferă oportunitatea de a te simți liber și de a te conecta cu natura într-un mod unic. Poți explora trasee montane, văi ascunse și peisaje spectaculoase în timp ce te bucuri de mișcare și de aerul proaspăt al munților.
Antrenament complet: Alergarea montană este o formă excelentă de antrenament total al corpului. Terenul accidentat și denivelările crescute solicită fiecare mușchi și îmbunătățesc rezistența cardiovasculară. Este un mod eficient de a-ți întări picioarele, de a-ți dezvolta echilibrul și de a-ți îmbunătăți agilitatea.
Adrenalină și provocări: Alergarea montană este plină de provocări și momente care îți vor crește nivelul de adrenalina. Abordarea unor pante abrupte sau coborârea rapidă pe teren accidentat îți va testa abilitățile și curajul. Depășirea acestor provocări îți va dezvolta încrederea în tine și determinarea de a-ți depăși limitele.
O comunitate unită: Alergarea montană a creat o comunitate pasionată și unită. Participarea la curse și evenimente de alergare montană îți va permite să întâlnești oameni cu aceleași interese și să împărtășești experiențe și sfaturi. Este o modalitate minunată de a-ți face prieteni noi și de a simți aparteneța la un grup.
Relaxare și eliberare de stres: Alergarea montană poate fi o modalitate excelentă de a te relaxa și de a te elibera de stresul cotidian. Alergarea în mijlocul naturii, departe de aglomerația orașului, îți permite să te reconectezi cu tine însuți și să te bucuri de liniștea și frumusețea înconjurătoare.
Înțelepciunea munților: Alergarea montană te va învăța multe despre perseverență, răbdare și respect față de natură. Munții sunt un "profesor" extraordinar și te vor învăța lecții valoroase despre modestie, adaptabilitate și frumusețea simplă a vieții.
Dragi părinți, încercați să priviți sportul ca pe un instrument esențial în creșterea și dezvoltarea copiilor voștri. Nu trebuie să îi forțați să devină campioni, ci să îi încurajați să se bucure de mișcare și natură.
Când faci ce iubești: se vede, se simte și nu obosești!
Video: Video din drumeție
Sâmbătă, 17 iunie, am organizat excursia lunii iunie cu minunata mea trupă de copii de alergare montană. Deși prognoza meteo era descurajatoare, părinții mi-au acordat încrederea lor și nu doar că și-au trimis copiii în excursie cu mine, au vrut să participe și ei și au cerut voie atât mie, cât și copiilor!
Am luat trenul până la Râșnov și ne-am lăsat ghidați de copii să găsească drumul de la gară până la intrarea în traseu, oferindu-le câteva versuri indicii.
"Trecem apa frumușel,
Tot în sus pe Ghimbășel
Mergem, mergem voinicește
Până ce drumul cotește...
Fructe vrem să cumpărăm
Să ne vitaminizăm!
Facem dreapta pe Bucegi,
Stânga, dreapta apoi la Ion.
Caragiale nu-i de noi,
Stânga spre pădure o luăm."
Am trecut apa Ghimbășelului
Mere și afine a fost alegerea pentru vitaminizare
Nu sunt eu poetă, dar copiii s-au descurcat incredibil de bine dezlegând tainele versurilor și găsind intrarea în traseu rapid.
Înainte de-a porni pe potecă am aruncat o privire și pe hartă. Am fost uimită să văd cât de atenți la detalii sunt unii copii și ce memorie bună au.
Am întâlnit și cel mai periculos animal de la noi din țară, ferocele Vânator, care a tras un foc de armă și apoi a strigat: "Ursuuuul!" crezând că ne vom speria și vom face cale întoarsă. Noi ne-am adunat grămadă, ne-am continuat traseul piuind întruna, iar când ne-am depărtat de zonă am tras concluzia: omul este cel mai periculos om! Copiii și-au dat seama singuri că nu era nici un urs și că cel mai probabil am salvat viața unei căprioare.
Am explorat pestera Râșnoavei, unii dintre noi învingându-și teama de necunoscut. Am admirat Biserica Păgânilor și am călărit Spinarea de Brontozaur, de unde am admirat munții Bucegi și vârful Postăvarul dintr-o altă perspectivă, aproape de necunoscut.
Experiența acumulată în drumeție, sedimentată peste cele de la școală și de acasă, ne-au dat mare satisfacție când am îndruma și sfătui trei drumeți austrieci care au fost norocoși că le-am ieșit în cale.
Sunt nespus de mândră de copiii mei! Au un bagaj de cunoștințe mare, iar împreună îl îmbunătățim mereu, la fiecare antrenament sau excursie.
Am luat trenul spre Azuga și am pornit în drumeție în munții Baiului, a doua excusie marca Kids Move, cu grupa de alergare montană.
Copiii au format 3 echipe, și-au ales singuri un nume reprezentativ și au acceptat provocările propuse.
Cei mai mari i-au motivat și încurajat pe cei mai mici, împreună au căutat în natură plante, insecte, ciuperci... La cabană am luat prânzul binemeritat, iar după cu toții au demonstrat că au reținut toate informațiile esențiale prezentate la antrenamente. Mai mult, unii părinți s-au atâtat interesați și ei, de treama să nu fie mai prejos informați decât copiii.
Poza de grup din excursie a ajuns la loc de cinste, în caietul de antrenamente a fiecărui copil participant la excursie.
Ne-am întâlnit la locul nostru binecunoscut, Poiana Jepilor (spatele școlii primare nr 4) și am pornit cu mult entuziasm la deal.
Deși sunt adepta copiiilor independenți, țin foarte mult ca cei mici să nu aibe rucsac în spate, dacă se poate. Așadar, am rugat părinții prezenți să pună în rucsacii lor apa, sandwich-ul, fructul și gustarea dulce a copiilor, iar pentru cei care au venit neînsoțiți, le-am pus la mine în rucsac. De ce fac asta oare, daca îmi doresc copii independenți? Am un singur motiv, foarte bine întemeiat: țin la dezvoltarea armoniosă și sănătoasă a copiiilor. Un rucsac în spate, tasează vertebrele coloanei mult prea crude ale celor mici. Nici mie nu îmi place să port rucsac în spate. În plus sunt adepta zicalei: "ce ție nu îți place, altuia nu face". Personal, încerc cât mai mult să îi scutesc pe cei mici de căratul rucsacului în spate.
Dacă nu v-am convins încă, vă rog să vă imaginați un copil de 6 ani alergând pe munte la vale cu un rucsăcel de 1kg (doar apa are 0.5l). Vedeți cum i se bălăngăne? Acum uitați-vă încă o dată la filmulețul de mai sus, unde copiii zburdă fericiți cu spatele aerisit, fără să transpire, fără rucsac care să îi joace stânga-dreapta.
Prima oprire am făcut-o pe vârful Kermen (777m), unde am vorbit un pic de antiaeriene, pentru că în cel de-al doilea război mondial aici era un astfel de punct.
Apoi am ținut poteca marcată ce duce la cabana Postăvaru. Copiii erau dornici de alergare și a trebuie să îi strunesc, deoarece ne aștepta un urcuș susținut și lung, și îmi doream să văd acolo energia lor. La un moment dat am făcut un mic joc, să le testez atenția. Vroiam să văd dacă funcționează efectul de turmă sau sunt și atenți la detalii. Mi-au dovedit că sunt și atenți (știau culoare și tipul marcajului pe care mergem).
Încălzirea a fost făcută și după 3km, ne-am oprit să ne energizăm cu ceva dulce înainte de urcușul susținut. Aici copiii cei mici m-au uimit! Au luat-o pe varianta cea mai abruptă, după cei mai mari, și precum Mowgli, au urcat rapid folosindu-se de bețe sau doar de brațe.
"La amvon" am făcut o pauză de picnic, ne-am bucurat de priveliștea minunată oferită de balconul natural și ne-am încărcat energiile la soare.
Când am terminat urcarea, bucuria a fost atât de mare, încât doar câțiva au mai urcat până pe vârful Răcădău, restul au preferat să ne aștepte bucurându-se de soare și de încă o gustare la intersecția.
Coborârea a fost deliciul turei, aici a fost liber la alergare.
Am ajuns la timp la civilizație, de unde am luat "autobuzul" spre Safari. Copiii au fost foarte entuziasmați, își doreau încă o tură. Cel mai probabil părinții vor fi nevoiți să îi mai ducă la Grădina Zoologică din Brașov pentru aventură Safari și nu numai.
A fost o primă excursie în care s-au legat noi prietenii, copiii "turuind" acasă 2 ore neîntrerupt (feedback primit de la părinți).
