Excursia lunii iunie: de la Râșnov până în Poiana Mică


 

   Când faci ce iubești: se vede, se simte și nu obosești!

Video: Video din drumeție

   Sâmbătă, 17 iunie, am organizat excursia lunii iunie cu minunata mea trupă de copii de alergare montană. Deși prognoza meteo era descurajatoare, părinții mi-au acordat încrederea lor și nu doar că și-au trimis copiii în excursie cu mine, au vrut să participe și ei și au cerut voie atât mie, cât și copiilor!
   Am luat trenul până la Râșnov și ne-am lăsat ghidați de copii să găsească drumul de la gară până la intrarea în traseu, oferindu-le câteva versuri indicii.

"Trecem apa frumușel,
Tot în sus pe Ghimbășel
Mergem, mergem voinicește
Până ce drumul cotește...

Fructe vrem să cumpărăm
Să ne vitaminizăm!
Facem dreapta pe Bucegi,
Stânga, dreapta apoi la Ion.

Caragiale nu-i de noi,
Stânga spre pădure o luăm."


Am trecut apa Ghimbășelului

                                         Mere și afine a fost alegerea pentru vitaminizare

Copiii au găsit intrarea în traseu cu ușurință

   Nu sunt eu poetă, dar copiii s-au descurcat incredibil de bine dezlegând tainele versurilor și găsind intrarea în traseu rapid.

   Înainte de-a porni pe potecă am aruncat o privire și pe hartă. Am fost uimită să văd cât de atenți la detalii sunt unii copii și ce memorie bună au.   

 

 Am întâlnit și cel mai periculos animal de la noi din țară, ferocele Vânator, care a tras un foc de armă și apoi a strigat: "Ursuuuul!" crezând că ne vom speria și vom face cale întoarsă. Noi ne-am adunat grămadă, ne-am continuat traseul piuind întruna, iar când ne-am depărtat de zonă am tras concluzia: omul este cel mai periculos om! Copiii și-au dat seama singuri că nu era nici un urs și că cel mai probabil am salvat viața unei căprioare. 

   Am explorat pestera Râșnoavei, unii dintre noi învingându-și teama de necunoscut. Am admirat Biserica Păgânilor și am călărit Spinarea de Brontozaur, de unde am admirat munții Bucegi și vârful Postăvarul dintr-o altă perspectivă, aproape de necunoscut.

   

   Experiența acumulată în drumeție, sedimentată peste cele de la școală și de acasă, ne-au dat mare satisfacție când am îndruma și sfătui trei drumeți austrieci care au fost norocoși că le-am ieșit în cale.


    Sunt nespus de mândră de copiii mei! Au un bagaj de cunoștințe mare, iar împreună îl îmbunătățim mereu, la fiecare antrenament sau excursie.

Cu autobuzul spre casă